Anticorupție: Un procuror care și-a tăinuit averea vrea să ajungă judecător

Procurorul Ruslan Popov, șeful Secției analiză criminologică din cadrul Procuraturii Generale, care și-a tăinuit, timp de șapte ani, averea de milioane, vrea să acceadă în funcția de judecător, scrie anticoruptie.md. Acesta a depus o cerere la CSM pentru a fi evaluat de Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor și de Colegiul pentru selecţie și cariera judecătorilor.

Foto: YouTube

Ruslan Popov a fost șef interimar la Procuratura Anticorupție în 2013. El însă a fost suspendat pentru scurt timp din funcţia respectivă, după ce a fost pornit pe numele său un dosar penal pentru că nu a declarat, timp de aproape șapte ani, o casă de milioane din Mileştii Mici.

Anticoruptie.md a scris că Popov a reuşit să scape de pedeapsa penală şi, în octombrie 2014, a fost numit adjunct al şefului Procuraturii Ciocana, iar în 2016 – şef al instituţiei respective. Până la 19 decembrie 2017, a fost timp de patru ani membru al Consiliului Superior al Procurorilor. În octombrie 2017, a fost desemnat membru al Grupului de monitorizare a Strategiei Naţionale de Integritate pentru 2017–2020.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii urmează să ia o decizie cu privire la candidații care vor ocupa funcția de judecător, în cadrul ședinței din 30 iulie.


Pub