Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.07.2019

Zinaida Greceanîi a discutat cu ambasadorii statelor membre ale UE, acreditați la Chișinău

Zinaida Greceanîi a discutat cu ambasadorii statelor membre ale UE, acreditați la Chișinău

Rezultatele vizitei recente a Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, la Bruxelles, Parlamentul European au fost discutate la întrevederea speakerului Zinaida Greceanîi cu ambasadorii statelor membre ale UE, acreditați la Chișinău.
 
Președintele Parlamentului a făcut o retrospectivă a discuțiilor purtate cu Președintele Parlamentului European David Maria Sassoli menționând că a reiterat poziția Republicii Moldova de promovare a unei politici externe echilibrate. A vorbit despre relațiile interparlamentare existente, perspectiva bilaterală de cooperare.
 
Potrivit speakerului, a fost o discuție foarte bună, în cadrul căreia a fost accentuat faptul că Acordul de Asociere cu UE trebuie să devină unul funcțional, iar acțiunile realizate în interesul oamenilor.
 
La rândul său, Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko a apreciat semnalul puternic confirmat la întrevederea cu Președintele Parlamentului European pentru angajamentul în implementarea Acordului de Asociere. ”Aveți susținerea noastră plenară în acest parcurs”, a subliniat Ambasadorul Peter Michalko.
 
De asemenea, în discuție părțile au abordat subiecte ce vizează reformele instituționale, alegerile locale generale, relațiile bilaterale ulterioare etc., anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus