(video) Omul de afaceri, Valentin Eșanu, cheamă oamenii la protest și cere parlamentarilor implimentarea legii statului captiv: Să spunem „Nu” vacanței deputaților

Să spunem „Nu” vacanței deputaților: Omul de afaceri, Valentin Eșanu, cheamă cetățenii la protest, duminică, data de 28 iulie. Dânsul cere parlamentarilor implimentarea declarației cu privire la recunoașterea statului captiv, pe motiv că „regimul oligarhic Plahotniuc este, în continuare, în instituțiile statului”.

„În caz de inacțiune, vom fi nevoiți să blocăm toate ieșirile din țară”, susține Eșanu.

„Stimați deputați, lumea este în așteptarea pașilor concreți, de aceea, vă aștept la 28 iulie, ora 11:00, în Piața Marii Adunări Naționale - să spunem „Nu” corupției și să așteptăm pași concreți de la guvernare”, spune Valentin Eșanu.

Precizăm că deputatul ACUM, Octavian Țîcu, acum o săptămână, a ținut să vină cu un discurs critic de la tribuna Legislativului către deputații ACUM și PSRM. Dânsul s-a arătat indignat de faptul că majoritatea parlamentară din actualul Parlament nu ține cont de declarația cu privire la recunoașterea statului captiv, fapt pentru care, după o lună, multe instituții ale statului continuă să fie capturate de regimul oligarh instaurat de PD.

Amintim că după doi ani de arest preventiv, învinuit de evaziune fiscală, omul de afaceri, Valentin Eșanu, la data de 29 iunie, a fost eliberat sub control judiciar. Eșanu susține că dosarele penale intentate pe numele său au fost inițiate la comanda vicepreședintelui Partidului Democrat din Moldova (PDM), Andrian Candu, care l-a deposedat de afacere.


Pub