/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Democrații spun că eliberează sediul luxos de pe strada Armenească. Unele ședințe încă se mai țin acolo

missing
26 iulie 2019, ora 21:50

Au plecat, dar nu cu toții. Rând pe rând, democrații își strâng lucrurile și părăsesc sediul de lux de pe strada Armenească, acolo unde aveau la dispoziție zeci de birouri, un restaurant și chiar și un mini-hotel, pentru arenda cărora au plătit, anul trecut, patru milioane de lei. Cel puțin ne asta ne asigură deputații Dumitru Diacov și Sergiu Sîrbu. Totuși, în timp ce filmam sediul am dat nas în nas cu Vladimir Cebotari, fostul vicepreședinte al partidului. L-am surprins ieșind de la o ședință.

VLADIMIR CEBOTARI, DEPUTAT PDM: „Mai lucrăm și aici și în alte părți. Avem câteva săli. Este vorba de un birou unde stăm câtiva colegi și o sală micuță de ședințe. Noi înțelesesem că era o problemă de bani. Până atunci, cum se acoperă cheltuielile pentru sediu? – Banii sunt suficienți în conturile noastre, iar sediul este plătit pe mult timp, noi avem achitat pe câteva luni înainte. – Și atunci de ce vă mutați? – Pentru că este necesar să ne mutăm. Câteva luni înainte expiră foarte repede”.

Tot din ședință a ieșit și un membru al organizației de tineret al partidului, care ne-a spus că sediul e mai mult pustiu.

Am încercăm să vedem dacă ne va lăsa cineva să intrăm în sediu.Totul a rămas neschimbat în ograda partidului, dar mai puțin mașinile luxoase. Așa arătau lucrurile cu câteva luni în urmă.

Astăzi am găsit doar doi bolizi in parcarea partidului, dintre care unul îi aparține lui  Vladimir Cebotari.

„Nu mai stiu deja cat costa. El are deja varsta de un an si jumatate. M-a ajutat Domnul și că am lucrat foarte mult ca să creez câteva afaceri”.

Lucrurile arată diferit și lângă sediul partidului.

FELICIA CREȚU, REPORTERĂ TV8: „Mașinile se îmbulzesc acum sa se parcheze pe trotuarul de langa sediul partidului, aici unde cu o luna in urma un echipaj de poliție menținea zona in permanenta libera”.

Despre faptul că democrații nu prea trec pe la sediul PD au vorbit și deputații Dumitru Diacov și Sergiu Sârbu.

SERGIU SÎRBU, DEPUTAT PDM: „Pe strada Armenească probabil sunt funcționale vreo două-trei birouri doar. -Unde s-au mutat celelalte birouri? – Deputații în mare parte stau aici în Parlament. Cei care lucrează în teritoriu – stau în teritoriu. S-au efectuat anumite optimizări”.

DUMITRU DIACOV, PREȘEDINTELE FRACȚIUNII PDM: „Toate adunările le facem în Parlament. Avem un birou spațios, comod de lucru”.

Totuși, unele ședințe încă se mai desfășoară la sediul care anul trecut i-a costat pe democrati patru milioane. După plecarea lui Vladimir Plahotniuc, democrații au început să vorbească despre probleme financiare. Din cauza lor, spun că sunt nevoiti să caute un alt sediu pentru partid, pentru cel de pe strada Armenească ar fi prea scump pentru ei. Partidul Democrat a trecut în acest sediu în ianuarie 2018.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram