Sandu, despre revenirea lui Druță la CSJ: „Este o dovadă clară că sistemul de mercenari politici ai lui Plahotniuc este încă viu”

Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că decizia Curții de Apel Chișinău de restabilire a lui Druță în funcția de șef al Curții Supreme de Justiție este o dovadă clară că sistemul de mercenari politici ai lui Plahotniuc din justiție este încă viu.

Foto: jurnal.md

Acest lucru demonstrează că ei nu au comis abuzuri doar de frica stăpânului, ci pentru că, în esență, ei sunt la fel de toxici și periculoși pentru stat de drept și justiție echitabilă ca și criminalii din vechiul regim. Același lucru este valabil și pentru procurori, care încearcă să blocheze orice anchete privind abuzurile regimului precedent. În plus, deși Parlamentul urmează să aprobe în curând o lege prin care să schimbe regulile de concurs pentru funcția de Procuror general, unii membri ai CSP încearcă să inițieze concursul după regulile vechi, astfel încât să înscăuneze în această funcție un nou Harunjen sau Popa, se arată într-un comunicat de presă.

„Vreau să spun răspicat că nici Druță, nici Popa, nici alții ca ei, locul cărora nu este în justiție, nu pot asigura o justiție independentă, iar guvernarea va întreprinde măsuri ferme pentru ca justiția sa fie făcută în baza legii, în interesul societății, nu a intereselor de partid sau de clan”, a mai precizat Maia Sandu.

UNIMEDIA amintește că la data de 25 iunie au fost înlăturați temporar din funcție președintele CSJ, Ion Druță, președintele Judecătoriei Chișinau, trei vicepreședinți ai instanței, șeful Inspecției Judiciare, Nicolae Clima și Oleg Sternioală, membru al Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor.

Însă la data de 24 iulie, Ion Druță a revenit la șefia Curții Supreme de Justiție (CSM). Decizia a fost luată după ce Curtea de Apel Chișinău a accepatat cererea de chemare în judecată depusă de acesta împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). De asemenea, și președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, a revenit în funcție.


Pub