Statul oferă Mitropoliei Moldovei în folosință gratuită 655 de edificii care sunt în proprietatea statului. Ion Andronache propune autorităților impozitarea Bisericilor

Vloggerul Ion Andronache propune Guvernului Republicii Moldova ca să impoziteze Bisercile din țară pentru a acumula venit în bugetul statului. În acest sens, activistul susține că statul pe lângă faptul că a oferit Mitropoliei Moldovei posibilitatea de a utiliza gratuit imobile, „le-a mai permis să desfășoare diferite activități economice cu profit de milioane fără a achita vreun impozit pe venit”.

Foto: UNIMEDIA

„Dacă tot guvernul s-a apucat de reforma fiscală că să aducă mai mulți bani în buget, haideți sau vă spun de unde să-i luați:

1. Statul oferă Mitropoliei Moldovei în folosință gratuită 655 de edificii care sunt în proprietatea statului.

2. Care sunt aceste 655 de edificii? Toate bisericile din țară care au statut de monument ocrotit de stat. Adică majoritatea bisericilor care sunt mai vechi de 100 de ani, inclusiv catedrala din Chișinău.

3. În aceste edificii ale statului de care se folosește gratuit Mitropolia Moldovei, clericii au deschis pangare (gherete) în care se comercializează cu diferite obiecte de cult, suvenire religioase, cărți, etc. Unele lăcașe au câte două astfel de pangare în interiorul lor sau chiar trei.

4. De asemenea, în aceste edificii ale statului clericii Mitropoliei Moldovei și persoanele angajate fără carnet de muncă în acele lăcașe prestează anumite servicii religioase contra plată. În foarte multe din ele lista prețurilor este afișată chiar la intrare.

5. Statul pe lângă faptul că le-a oferit Mitropoliei Moldovei posibilitatea de a se folosi gratuit de bunul comun al tuturor cetățenilor, le-a și mai permis să desfășoare acolo diferite activități economice cu profit de milioane fără a achita vreun impozit pe venit”, a scris Andronache pe facebook.

Vloggerul a mai propus ca și magazinele bisericești din afara lăcașelor de cult, la fel, să fie impozitate.

„Cetățenii vor aprecia curajul vostru, iar oamenii viitorului (inclusiv creștinii ortodocși) vă vor pomeni numai de bine pentru lupta cu fărădelegile și abuzul cultului majoritar - Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove.

P.S. La urma urmei organizați un referendum în care oamenii singuri să decidă dacă vor sau nu impozitarea afacerilor bisericești”, a conchis Andronache.

UNIMEDIA amintește că Ministerul Finanțelor urmează să facă niște modificări la legea bugetului, care aduce anularea a mai multor proiecte de lege votate de fosta guvernare.

Ministra Finanțelor, Natalia Gavrilița, a anunțat că va fi eliminată scutirea personală pentru veniturile anuale pentru persoanele fizice. Astfel, persoanele care au lunar 20 de mii de lei, nu vor mai beneficia de scutire personală.

De asemenea s-a dublat TVA-ul pentru industria HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele), de la 10% la 20%.

Natalia Gavrilița a motivat revenirea la cota de 20% TVA pentru domeniul HoReCa prin faptul că unele proiecte fiscale ale guvernării precedente nu aveau drept scop „echitatea socială sau de promovare a unor obiective de dezvoltare”. În această categorie se includ și scutirile la jocurile de noroc și sistemul tichetelor de masă, proiecte care, de asemenea, vor fi anulate.

Reprezentanți ai PD, printre care Pavel Filip, Andrian Candu și Vladimir Cebotari, au spus că măsurile fiscale luate de Ministerul Finanțelor ar fi în detrimentul cetățenilor.

PD a criticat în special decizia de revenirea la cota de 20% TVA pentru industria hotelelor, restaurantelor și cafenelelor.


Pub