Locuitorii a trei localități din preajma Chișinăului rămân mâine fără apă la robinete. Adresele vizate

Consumatorii din localitățile Tohatin, Colonița și Maximovca ar putea rămâne fără apă la robinet mâine, 26 iulie. Furnizarea apei ar putea fi întreruptă între orele 09.00 și 17.00.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Gas Natural Fenosa”, este posibilă deconectarea energiei electrice, proces care va conduce la sistarea alimentării cu apă în cele trei localități.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați.

Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Faceți provizii de apă!


Pub