Procuratura generală a refuzat să pornească urmărirea penală pe faptul „uzurpării puterii de stat”. Reacția lui Andrei Năstase

Anticoruptie.md
25/07/2019

Procuratura Generală (PG) a emis joi ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale, în baza denunţului ministrului de Interne, Andrei Năstase, pentru că nu ar exista infracţiunea de „uzurpare a puterii de stat”, potrivit unui comunicat remis presei. De partea cealaltă, Andrei Năstase a declarat că refuzul PG este o „nouă dovadă că uzurparea puterii în stat este o operațiune concertată și coordonată”.

„Respectiva hotărâre a fost adoptată în rezultatul analizei circumstanţelor faptice, aprecierea probelor administrate, fiind bazată pe raţionamente de ordin juridic. Despre hotărârea adoptată, instituţia a înştiinţat autorul denunţului, în modul stabilit de lege, fiindu-i explicat modul şi termenul de contestare”, se mai arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Potrivit lui Andrei Năstase, țara noastră încă este „republica procurorilor”, iar șeful interimar al PG, Igor Popa, „a dovedit încă o dată că nu se află în slujba poporului, ci în serviciul oligarhiei și al bandiților”.

Andrei Năstase a scris la 18 iunie curent un denunț la Procuratură prin care cere procurorului general ridicarea imunității deputatului democrat Vladimir Plahotniuc, care i-ar fi determinat pe magistrații Curții Constituționale să comită ilegalități. „Plahotniuc Vladimir a acționat în vederea accederii sale la putere și de menținere a sa și a Guvernului aservit, la putere, dispunând prin intermediul judecătorilor Curții Constituționale dizolvarea Parlamentului, continuarea împuternicirilor Guvernului condus de Filip Pavel în pofida expirării împuternicirilor acestuia, neadmiterea intrării în atribuții a Guvernului condus de Maia Sandu”, a scris Năstase în denunțul depus la Procuratură. El a cerut procurorilor să pornească o cauză penală și să solicite Parlamentului ridicarea imunității de care dispune deputatul Plahotniuc. Andrei Năstase spune că acțiunile judecătorilor Curții Constituționale au dus la instaurarea unui dualism al puterii şi, în consecință, a unei crize a acesteia, ceea ce a afectat şi extrapolat întreaga societate datorită interpretării ambigue și abuzive a unor norme constituționale, care erau suficient de clare pentru a găsi oportun revenirea ulterioară la interpretarea sensului și modalității de aplicare a acestuia.

Anticoruptie.md
25/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii