(video) Maia Sandu a ținut discurs în Parlamentul European și a răspuns la întrebările europarlamentarilor

Maia Sandu participă la dezbateri în Parlamentul European, în cadrul Comisiei pentru afaceri externe (AFET). Prim-ministra a spus că noua guvernare își dorește să „nu mai existe putere oligarhică” în stat.

Foto: EP

„Avem în față sarcina dificilă de a crea un sistem de guvernare funcțional și democratic, care să servească cetățenilor și să reziste încercărilor de a fi capturat pe viitor, prin separarea puterilor executivă, legislativă și judiciară, a intereselor economice și politice. Acesta este un numitor comun pentru cetățenii moldoveni, indiferent de limba în care vorbesc și indiferent de apartenența geopolitică”, a spus Maia Sandu.

Totodată, pimr-ministra s-a referit și la realizarea altor obiective-cheie ale Guvernului: dezvoltarea unui mediu de afaceri favorabil, care va duce la o creștere durabilă și incluzivă, distrugerea monopolurilor economice prin asigurarea unei concurențe corecte, reforma sectorului educației și al sănătății.

Traian Băsescu a a luat cuvânt și a spus că „interesele Rusiei în Republica Moldova s-au diminuat. Astăzi Putin are nevoile strategice satisfăcute prin ocuparea Crimeei. Ar fi un moment portrivit ca Republicii Moldova să i se dea perspectiva de integrare în UE”.

Parlamentara Kati Piri din partea Alianței Progresistă a Socialiștilor și Democraților a spus că grupurl parlamentar va susține guvernul Sandu, „atât timp căt veți implementa ceea ce și-au dorit moldovenii”.

Mai mulți europarlamentari au vrut să știe cum noua guvernare va colabora cu PSRM.

Deputatul european Thierry Mariani a întrebat-o pe Maia Sandu „în ce măsură diverg punctele de vedere” între ACUM și PSRM. „Moldovenii așteaptă și reforme economice. Deci, în ce măsură cădeți de acord cu partenerii de la guvernare dincolo de chestiunea luptei cu corupți”.

Maia Sandu a spus că, din discuțiile avute cu sociliștii, aceștia ar fi interesați ca actuala guvernare să rămână intactă pentru o perioadă mai îndelungată. „Este important că oamenii, care au votat pentru noi și cei care au votat pentru socialiști, își doresc ca această majoritate să dureze. Atât timp cât ei își doresc acest lucru, atunci această guvernare trebuie să dureze destul timp pentru a putea face niște schimbări ireversibile”.


Pub