Mitropolia Moldovei spune că îl va elibera din funcție pe un preot care a bătut un enoriaș
Social 24 iulie 2019, 15:50 | 1757

Preotul din satul Șalvirii Vechi, raionul Drochia, protoiereul Ioan Zâcu, va fi eliberat din funcția de paroh și oprit de la oficierea slujbelor religioase. Decizia a fost luată de Mitropolia Moldovei, se arată într-un comunicat de presă al acesteia. Asta după ce fața bisericească l-a luat la pumni pe un bărbat, în timpul unei înmormântări.

Imaginile au fost făcute publice pe Facebook. Martorii afirmă că incidentul s-a produs pe 20 iulie. Preotul Ioan Zâcu ar fi fost beat, spun localnicii, și i-ar fi înjurat și blestemat. El s-ar fi înfuriat că la funeraliile unei femei din Șalvirii Vechi a fost chemat un cleric din satul vecin, așa cum și-ar fi dorit răposata, și nu el. În urma celor întâmplate, a doua zi, autoritățile din sat au luat decizia de a sigila încăperea în care se oficiau liturghiile până la rezolvarea problemei de către Mitropolia Moldovei. De asemenea, a fost depusă o plângere la poliție, iar aproximativ 80 de oameni au semnat și o petiție, pe care au adresat-o reprezentanților Mitropoliei Moldovei. Preotul acuzat nu a fost de găsit pentru o reacție. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie