Au manifestat împotriva cruzimii
Social 24 iulie 2019, 20:33 | 1182

Protest în fața Mitropoliei Moldovei, generat de gestul preotului Ghenadie Valuța, care a legat un câine de o mașină și l-a târât pe un drum public. Mai mulți oameni au venit împreună cu patrupezii lor și au cerut excluderea lui din rândul fețelor bisericești. Tot azi, Mitropolia a anunțat că îl oprește pe Valuța de la oficierea slujbelor în Biserica „Sfântul Dumitru” din orașul Anenii Noi până la examinarea și luarea unei decizii în privința lui în cadrul Judecății mitropolitane.

Anterior, în mediul virtual a fost creat un grup de inițiativă, care a întocmit o petiție și a cerut pedepsirea preotului Ghendie Valuța. Solicitarea a fost semnată până acum de peste 35 de mii de persoane. Potrivit lor, o asemenea cruzime față de animale nu trebuie trecută cu vederea. Câinele respectiv se afla acum la Chisinau, iar noul stapan l-a numit Lucky, adică norocosul. Pe de altă parte, preotul Ghenadie Valuța a declarat că imaginile făcute publice ar fi fost rupte din context și că el ducea câinele la o fabrică de mezeluri, unde urma să fie ținut și hrănit. Clericul a mai spus că a decis să nu transporte patrupedul în mașină pentru a nu face murdărie și pentru că animalul ar fi fost agresiv. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie