(video) Dorin Drăguțanu, audiat de Comisia parlamentară privind frauda bancară. Arapu, Candu și Leancă următorii invitați la audieri

Fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguțanu, a fost audiat astăzi, 23 iulie, în cadrul Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare. Potrivit președintelui Comisiei, Alexandru Slusari, urmează ca joi, 25 iulie, să fie audiați fostul ministru de finanțe, Anatol Arapu, ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu, și fostul premier, Iurie Leancă.

Foto: UNIMEDIA

După audierea fostului guvernator al BNM, membrii Comisiei s-au arătat nemulțumiți de declarațiile lui Dorin Drăguțanu, care ar fi tărăgănat procesul de a gestiona criza din 2013-014.

„Din punctul nostru de vedere a fost încercarea de a plasa responsabilitatea pe Guvern. Adică BNM a făcut tot ce a putut, dar nu a dispus de instrumente necesare. Referitor de ce în 2012 întâi au fost blocate, iar peste trei săptămâni deblocate acțiunile grupului Platon în BEM, dânsul a spus că probabil au fost argumente juridice, nu ține minte. L-am întrebat tranșant care era poziția BNM în privința emisiei suplimentare, s-a creat impresia că exista părerea BNM și a domnului Drăguțanu. La întrebarea legată de garanțiile de stat, dânsul insistă că aceasta era unica soluție. atunci”, a menționat Slusari.

În cadrul unui briefing de presă, videpreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat că Emma Tabîrță nu s-a prezentat în cadrul audierilor, invocând că are probleme de sănătate.

„Din spusele dumneaei, se simte rău. Îi dorim sănătate”, a adăugat Slusari.

Astfel, joi, 25 iulie la ora 10:00, fostul ministru de finanțe, Anatol Arapu, ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu, și fostul premier, Iurie Leancă, au fost invitați să fie audiați în cadrul Comisiei parlamentare.

„Probabil aici vom încheia audierile. Urmează să analizăm oportunitatea de a audia persoane care se află în detenție”, a conchis Alexandru Slusari.


Pub