‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 aprilie, 2024
24.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriRusia va înăspri regulile de transportare în bagaje a fructelor, legumelor și florilor

Rusia va înăspri regulile de transportare în bagaje a fructelor, legumelor și florilor

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Începând cu 19 august curent, în Rusia vor intra în vigoare noi reguli pentru transportarea în bagaje peste granița de stat a fructelor, legumelor și florilor. Astfel, cetățenii ruși vor putea să transporte cel mult cinci kilograme de fructe și legume, precum și nu mai mult de trei buchete, fiecare a câte maximum 15 flori, frunze sau alte părți ale plantelor. Aceste reguli se referă atât la bagajele de dimensiuni mari, cât și la cele de mână, informează RIA Novosti.

Astfel, pentru cantități mai mari, la frontieră va trebui de prezentat certificatul fitosanitar. În lipsa acestuia, mărfurile vor fi întoarse sau nimicite, din contul proprietarului. Noile reguli se referă la produsele cu un risc fitosanitar sporit. Lista respectivă include curmale, smochine, ananas, avocado, mango precum și caise, vișine, cireșe, piersici, prune și citrice. În afară de aceasta, restricția mai include boboasele și nucile, precum și următoarele legume: roșii, diverse soiuri de varză, morcov, ridiche neagră, ridiche, castraveți, ceapa de toate soiurile.

Modificările se vor referi la pasagerii tuturor tipurilor de transport, inclusiv naval, aerian, feroviar și rutier, precum și la membrii echipajelor navelor, avioanelor, vagoanelor-restaurant. De asemenea, noile restricții se vor referi și la coletele poștale.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›