Popescu, Năstase, Mincu, Nicolaescu-Onofrei și Nemerenco pleacă la București, într-o vizită de lucru

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, efectuează o vizită de lucru în România, pentru a participa la reuniunea Grupului de lucru interministerial dintre Republica Moldova şi România, care se va desfăşura la Bucureşti pe 23 iulie 2019.

Foto: UNIMEDIA

Reuniunea în cauză are loc în contextul realizării înțelegerilor convenite în cadrul vizitei în România din 2 iulie 2019 a prim-ministra Maia Sandu.

În cadrul reuniunii Grupului de lucru interministerial vor fi discutate modalităţile de intensificare şi aprofundare a dialogului moldo-român în vederea promovării proiectelor prioritare de pe agenda relaţiilor dintre Republica Moldova și România.

Din componența delegației vor mai face parte Andrei Năstase, viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Georgeta Mincu, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministrul educației, culturii și cercetării, şi Ala Nemerenco, ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, precum și un grup de experți din cadrul ministerelor menționate şi a Cancelariei de stat.


Pub