image
Sursa foto: crimemoldova.com

Două persoane au fost reținute în urma descinderilor de la Direcțiile educație, tineret și sport din Chișinău

Două persoane au fost reţinute, astăzi, de către CNA şi procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor la mai multe Direcţii de educaţie, tineret şi sport (DETS) din capitală. Este vorba despre inginerul divizier de la DETS Râşcani şi reprezentantul unui agent economic, ambii bănuiţi de corupere activă.

Potrivit CNA, inginerul divizier de la DETS Râşcani i-ar fi propus fostei şefe a unei DETS să încheie un contract de prestare a serviciilor cu un agent economic, iar ca mulţumire urma să beneficieze de un comision de 20 la sută din suma contractului. În urma denunţului funcţionarei, CNA a pornit o cauză penală pentru a investiga faptele descrise.

În procesul de investigare, au apărut şi alte cazuri similare, în care ar fi fost implicaţi şi alţi agenţi economici, iar CNA a mai pornit două urmăriri penale pentru corupere activă.

Au fost făcute percheziţii în birourile unor funcţionari din cadrul DETS Botanica, Râşcani, Buiucani şi Centru de unde au ridicat mai multe contracte de prestare a serviciilor pentru direcţiile menţionate.

Percheziţii au avut loc şi la câţiva agenţi economici din capitală.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: