06:26:32 20.04.2024
Stiri

Candu, despre PLANURILE de viitor ale PD. Democratul a oferit DETALII despre Vlad Plahotniuc

Politică 22.07.2019 09:00 Vizualizări5776 Autor: Ziarul National
Candu, despre PLANURILE de viitor ale PD. Democratul a oferit DETALII despre Vlad Plahotniuc


În ședința Consiliului politic al Partidului Democrat, care a avut loc în acest weekend, s-a discutat despre revenirea la o practică mai veche a formațiunii de selectare a candidaților din toată țara pentru funcția de președinte al formațiunii – așa-numitele „primerise” (alegeri primare, organizate în interiorul partidului pentru desemnarea candidaților), cu dezbateri, inclusiv televizate.

Declarația a fost făcută de vicepreședintele PDM suspendat din funcție, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Replica” de la postul Prime TV, transmite IPN.

„Noi am discutat despre câteva procese care sunt necesare să le desfășurăm și pe care, cu regret, nu am avut timp suficient să le realizăm. De aceea, cred că amânarea Congresului extraordinar pentru data de 7 septembrie este o decizie foarte bună”, a menționat democratul. Potrivit lui, există mai multe chestiuni asupra cărora democrații trebuie să mai lucreze: doctrină, modalitatea de alegere a liderilor, pregătirea pentru alegerile locale.

Andrian Candu a declarat că în Partidul Democrat nu există scindare, așa cum se speculează în spațiul public. „Faptul că a fost realocată funcția de președinte asta nu are absolut nimic cu așa-numitele disensiuni, deoarece Pavel Filip rămâne în continuare președinte și prim-vicepreședinte al partidului, care are o misiune complicată să conducă toate aceste procese și să le administreze până la Congres”, a specificat Andrian Candu.

Politicianul spune că nu va exista peste noapte un alt Partid Democrat reformat, pentru că, după deciziile de la Congresul din 7 septembrie, formațiunea de abia va intra într-un proces de reformare.

Andrian Candu spune că Vladimir Plahotniuc se implică „foarte puțin, aproape deloc” în adoptarea deciziilor celor mai importante legate de agenda politică și de conducere a PDM. În opinia lui, aceasta a și fost intenția atunci când s-a retras din fruntea partidului. „Bineînțeles, noi mai discutăm, dar implicarea nemijlocită în tot ceea ce înseamnă decizii și mersul, procesul de transformare pe viitor a partidului, va avea o implicare aproape minimă sau deloc”, susține democratul.

După ședința Parlamentului din 8 iunie 2019 în care blocul ACUM și Partidul Socialiștilor au anunțat că formează o majoritate parlamentară și după mai multe zile de presiune publică asupra sa, Partidul Democrat a anunțat că trece în opoziție. În acest context, liderul de atunci al formațiunii, Vladimir Plahotniuc, a anunțat că se retrage din fruntea partidului și a plecat din țară. Ulterior, PDM a anunțat un proces de reformare a formațiunii.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md