22:46:14 16.04.2024
Stiri

Tineri din R. Moldova și România, reuniți la o tabără de vară anticorupție, la Vadul lui Vodă

Social 22.07.2019 15:24 Vizualizări1011 Autor: Ziarul National
Tineri din R. Moldova și România, reuniți la o tabără de vară anticorupție, la Vadul lui Vodă


Treizeci de voluntari anticorupţie din Republica Moldova şi România participă la şcoala de vară „Tinerii împotriva corupţiei”, organizată în perioada 21-28 iulie curent la Vadul lui Vodă.

Tinerii sunt ghidaţi de ofiţeri anticorupţie de la Chişinău şi Bucureşti și se vor familiariza cu mecanismele de prevenire şi combatere a corupţiei şi a practicilor ilegale. În paralel, ei vor lucra la elaborarea unor produse de comunicare prin care să promoveze integritatea în educaţie şi să combată practicile care generează corupţia în învăţământ.

„Noi, voluntarii anticorupţie, putem promova integritatea prin propriul exemplu, ceea ce înseamnă să nu recurgem niciodată la acţiuni ilegale. Totodată, ne putem implica în reducerea corupţiei şi prin sesiuni de informare în care să vorbim despre cât de periculos este acest fenomen”, susţine Cătălina Oboroc, studentă la Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, una dintre participantele la tabără.

„Atitudinea faţă de prevenirea corupţiei trebuie să devină un stil de viaţă. Agenda de dezvoltare durabilă, adoptată de 190 de ţări, inclusiv Republica Moldova, prin Obiectivul de Dezvoltare Durabilă nr. 16, îşi propune combaterea corupţiei în toate formele sale. Pentru a înainta în implementarea acestei agende, este necesar efortul tuturor părţilor implicate, atât a Guvernului, cât şi a societăţii civile şi a întregii societăţi”, a delarat, la deschiderea taberei, Dima Al-Khatib, Coordonatoare Rezidentă a ONU şi Reprezentantă Rezidentă PNUD Moldova.

Tabăra de vară „Tinerii împotriva corupţiei” este organizată cu sprijinul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie şi Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul se desfăşoară în perioada 2019-2021 şi contribuie la fortificarea capacităților actorilor din sectorul public și privat, precum și ale organizațiilor societății civile, pentru implementarea eficientă a instrumentelor și standardelor de prevenire a corupției.

Grupul de voluntari anticorupţie al CNA a fost format în luna aprilie curent. Din el fac parte 20 tineri şi tinere de la diferite instituţii de învăţământ din R. Moldova. După finalizarea şcolii de vară, mai mulţi voluntari anticorupţie vor fi implicaţi în sesiunile de informare „Corupţia pe înţelesul copiilor” pe care CNA le organizează în mai multe tabere de odihnă pentru copii.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md