Focar de pestă porcină la Cahul. Zece zile nu se va vinde carne de porc

Pentru 10 zile va fi sistat comerțul cu carne de porc în mun. Cahul și anume în hala specializată a Pieței Centrale.

Foto: simbol

Aceasta s-a decis la ședința Comisiei Situații Excepționale care a finisat puțin timp în urmă. Cauza acestor restricții reprezintă depistarea unui focar de pestă porcină în com. Manta, raionul Cahul.

Veterinarii de la ANSA Cahul au fost sesizați de către un localnic despre un porc de circa 150kg mort. Pe 19 iulie au venit rezultatele de laborator care au confirmat prezența virusului de pestă porcină. Veterinarii au lichidat 7 purcei și împreună cu cadavrele scroafei și a altor 2 purcei - i-au incinerat și îngropat.

Potrivit Șefului ANSA Cahul, Serghei Maximenco, în această dimineață, veterinarii au mai fost sesizați despre un cadavru de porc în satul Pașcani, a comunei Manta. La moment se investighează cazul.

Potrivit Vicepreședintelui raionului Cahul, Vlad Cășuneanu, autoritățile locale au întreprins toate măsurile de a izola focarul și în scurt timp vor fi create și filtre la ieșirile din localitate.

Precizăm că acesta este a treia localitate din raionul Cahul în care a fost depistată Pesta Porcină, după s. Giurgiulești și com. Zîrnești, scrie ziadeazi.md.


Pub