Propunerea urmează să fie prezentată premierului și se subliniază că cei care vor vrea să iasă la pensie tot la 62 de ani, o vor putea face, însă vor mai trebui să muncească încă doi ani pentru a putea primi o pensie completă, fără nicio reducere. Sunt promisiunile președintelui Emmanuel Macron din campanie, iar noul sistem ar urma să intre în vigoare în 2025, astfel încât să îi stimuleze pe francezi să îşi prelungească activitatea în câmpul muncii.
Cei care vor pleca însă la pensie înaintea vârstei de 64 de ani vor vedea cum pensiile lor vor fi diminuate cu 5% în fiecare an, în timp ce în cazul celor care îşi prelungesc activitatea peste 64 de ani, pensia va fi majorată cu 5% pe an.
Sursa - digi24.ro
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!