Gheorghe Petic a fost eliberat din arest. Curtea de Apel Chișinău a trimis dosarul la rejudecare

PE SCURT

Gheorghe Petic, fost polițist de frontieră și lider al organizației teritoriale Ungheni a Platformei DA, a fost eliberat din arest. La 19 iulie, Curtea de Apel Chișinău a trimis spre reexaminare cauza lui Gheorghe Petic, condamnat de prima instanță la 3,5 ani pentru viol.

Petic a fost eliberat chiar în sala de judecată, dar cu interdicția de a părăsi țara timp de 60 de zile. Ședința a avut loc cu ușile închise, în timp ce susținătorii lui Gheorghe Petic s-au adunat în fața Curții de Apel pentru a-l susține.

PE LUNG

După eliberare, Gheorghe Petic a declarat că în Penitenciarul nr.13 sunt deținuți politici. Potrivit lui, 30 % sunt oameni care stau acolo fără nicio vină.

„ De aceea îndemn toți cetățenii să punem umărul ca să construim un stat în care vrem să trăim, iar acest deținuți politici să poată să se bucure de libertate. Îndemn toți cetățenii să lupăm în continuare ca să facem o justiție normală, un stat de drept. Vă mulțumesc că ați fost cu mine în toată această perioadă”, a menționat Ghorghe Petic la ieșirea din instanța de judecată.

Gheorghe Petic a fost condamnat pentru viol, în martie, de către Judecătoria Orhei la trei ani și șase luni de închisoare. De asemenea, pe numele lui figurează un alt dosar în care este acuzat de huliganism agravant, act care ar fi fost comis în 2004. Petic s-a declarat nevinovat și a susținut că dosarul său a fost fabricat, după ce a dezvăluit mai multe scheme de contrabandă la hotarele R. Moldova, despre care a aflat în perioada în care a fost polițist de frontieră.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.