21:06:06 19.04.2024
Stiri

Coraportorii APCE vin la Chișinău să vadă cum depolitizează actuala guvernare justiția și instituțiile de stat

Politică 20.07.2019 14:31 Vizualizări1501 Autor: Ziarul National
Coraportorii APCE vin la Chișinău să vadă cum depolitizează actuala guvernare justiția și instituțiile de stat


Coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Egidijus Vareikis și Maryvonne Blondin, vor efectua o vizită în Republica Moldova, în perioada 21-24 iulie 2019.

Oficialii europeni vin să se informeze despre ultimele evoluții politice privind funcționarea instituțiilor democratice de după alegerile parlamentare din februarie 2019 și să se documenteze cu privire la situația de după criza constituțională și politică din iunie 2019, măsurile luate în domeniile justiției și luptei împotriva corupției, legislația și acțiunile preconizate pentru depolitizarea justiției și a instituțiilor de stat, evoluțiile privitoare la cadrul electoral.

Potrivit programului, coraportorii APCE vor avea întrevederi cu președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, președintele Igor Dodon și prim-ministrul Maia Sandu.

Agenda vizitei mai include întrevederi cu deputații din Comisia juridică, numiri și imunități, Comisia control al finanțelor publice, Comisia drepturile omului și relații interetnice. Coraportorii vor discuta cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare și cu delegația parlamentară la APCE.

Oficialii APCE vor mai avea întrevederi la Centrul Național Anticorupție, Curtea Constituțională, Comisia Electorală Centrală, Curtea de Conturi, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. Coraportorii vor mai discuta cu Viceprim-ministrul Andrei Năstase, Ministrul Afacerilor Interne, Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vasilii Șova, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, Ministrul Justiției, Olesea Stamate. Oficialii APCE se vor mai întâlni cu reprezentanții comunității diplomatice și cu organizațiile societății civile active în domeniul justiției și luptei împotriva corupției.

Egidijus Vareikis este deputat din Lituania, Grupul Partidului Popular European, iar Maryvonne Blondin este parlamentară din Franța, Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md