Produsele din tutun care nu ard vor fi supuse acelorași reglementări ca și țigările

PE SCURT

Produsele din tutun care nu ard vor fi supuse acelorași reglementări ca și țigările. Parlamentul a aprobat în prima lectură, astăzi, modificări la Legea privind controlul tutunului, Codul contravențional și Codul fiscal.

În legislație vor fi incluse două noțiuni noi „aerosol de produs din tutun și produs conex”, „țigaretă pentru dispozitiv de încălzire a tutunului” și modificări la noțiunea „fumat”.

PE LUNG

Totodată, pe fiecare ambalaj al produselor din tutun care nu arde vor fi plasate avertismentele „Acest produs din tutun dăunează grav sănătății și creează dependență. Renunță acum!” şi „Acest produs din tutun conține gudron, nicotină, monoxid de carbon și alte substanțe nocive, care dăunează grav sănătății și creează dependență”.

Proiectul de lege va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020, oferind timp industriei de produse de tutun care nu arde să se conformeze reglementărilor. Produsele din tutun care nu arde plasate pe piață până la intrarea în vigoare a legii vor fi comercializate până la epuizarea stocului.

De notat că Parlamentul a mai aprobat revenirea la norma inițială, aprobată în 2015, care protejează copiii de tutun prin eliminarea alimentelor sau caracteristicilor produselor din tutun care să facă asociere cu produsele alimentare, cosmeticele sau jucăriile. Totodată, au fost aprobate modificări și completări care să asigure norme echitabile pentru produsele din tutun și produsele din tutun care nu arde cu referire la retragerea licenței.

Deputații au mai aprobat modificări la Codul fiscal, prin care se aplică același mod de calculare a accizelor și cotă a accizelor pentru țigaretele pentru dispozitive de încălzire a tutunului ca și la țigaretele cu filtru.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.