(video) După doi ani „povestea veche” rămâne în „vogă”. Octavian Armașu reiterează faptul că din miliardul furat nu s-a recuperat niciun leu

Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, reiterează faptul că din miliardul furat nu s-a recuperat niciun leu, asta după ce a fost întrebat de acest fapt la Comisia Buget și Finanțe din cadrul Parlamentului.

Armașu spune că peste 2 miliarde de lei au fost recuperate din vânzare bunurilor Băncilor și din confiscări de la persoanele vinovate.

„Ieri am îndrăznit să-l întreb încă o dată pe guvernatorul BNM cât, totuși, s-a recuperat din miliardul furat. Sub Plahotniuc autoritățile au dezinformat și manipulat la acest subiect. Mai pe vrute, mai pe nevrute, în premieră în ultimii trei ani, domnul guvernator a recunoscut: s-a recuperat zero, iar creditul de urgență dat de BNM pentru a ”salva” BEM, Unibank și Banca Socială se întoarce în mare parte din lichidarea acestor bănci. Nu sunt în totalitate satisfăcut de răspuns, se putea mai tranșant și mai clar, pentru că nu e nimic ”debateable” aici (lichidarea e lichidare, iar furtul e furt), dar e un început”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a deputatului Dumitru Alaiba.

UNIMEDIA amintește că Octavian Armașu a mai făcut astfel de declarații în 2017, când a spus tranșant pentru UNIMEDIA că niciun leu nu a fost recuperat. După 2 ani, situația a rămas la fel.


Pub