Liliana Nicolaescu-Onofrei, despre certificatul medical la admiterea în universități: „Era un generator de extorcare de mită”

Ministra Educației a comentat odinul prin care prezentarea certificatului medical nu va mai fi obligatorie la admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior.

Foto: UNIMEDIA

„A fost și un generator de extorcare de mită, acțiuni mai puțin legale, am făcut un ordin comun cu Ministerul Sănătății, prin care necesitatea prezentării documetnului este abrogată. Să facilităm și procesul și timpul candidaților”, a spus Liliana Nicolaescu-Onofrei.

Certificatul medical va fi exclus din lista actelor obligatorii la admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior.

Un ordin în acest sens a fost semnat, la 17 iulie, de către Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco și Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei. Documentul exclude examenul medical obligatoriu și prezentarea adeverinței medicale ( nr. 086/ e) la concursul de admitere. Excepție fac înstituțiile în care specialitățile presupun condiții fizice speciale.


Pub