Alertă pe aeroportul din Belgrad. Amenințare cu bombă la bordul unui avion

Un avion al companiei Lufthansa cu destinaţia Frankfurt a fost evacuat pe aeroportul din Belgrad joi, după ce poliţia a primit un telefon în care era informată că o bombă a fost plasată în avion, a anunţat Ministerul de Interne al Serbiei.

Foto: stirileprotv.ro

Televiziunea sârbă de stat a informat că 130 de pasageri şi 5 membri ai echipajului au fost evacuaţi după ce s-au ambarcat la orele 06:15 (04:15 GMT) pentru zborul LH 1411, iar avionul a fost scos de pe pistă.

Unităţi speciale ale poliţiei au fost desfăşurate pentru a verifica avionul.

″În dimineaţa aceasta, la orele 06:00, o persoană necunoscută a sunat şi a raportat că există o bombă în avionul cu destinaţia Frankfurt”, se spune în comunicatul emis de Ministerul de Interne al Serbiei. “Poliţia investighează dacă aceasta este o alarmă falsă şi lucrează de asemenea la identificarea persoanei care a sunat”, se mai spune în comunicat.

Un purtător de cuvânt al companiei Lufthansa a confirmat că avionul este în curs de verificare de către autorităţi.

Sursa: Agerpres


Pub