Ai absolvit liceul sau gimnaziul? Acum poți continua studiile și câștiga în același timp!

Noul program de studii ”Operator recepție în instituții medicale” prin Învățământ Dual le permite tinerilor să învețe o profesie la Colegiul Național de Comerț al ASEM, dar și să lucreze în același timp la Medpark – unicul Spital Internațional din țară, dobândind abilități practice esențiale pentru carieră.

Foto: Noul program de studii ”Operator recepție în instituții medicale”

Doar 12 locuri bugetare! Admiterea participanților se efectuează în bază de concurs.

Avantajele programului:

  • Studii la buget timp de 2 ani;
  • Cazare gratuită în cămin;
  • 60% a programului de studii are loc la locul de muncă;
  • Motivare financiară: salariu de ucenicie (de la 2500 lei net) + bursă;
  • Asigurare medicală și socială;
  • Obții o specialitate, dar și experiență de lucru într-un spital la standarde internaționale;
  • Poți fi angajat de bază imediat după absolvire.

Cine poate aplica?

Absolvenții de liceu sau de gimnaziu, care au atins majoratul și au vârsta de până la 30 de ani.

Cum poți aplica?

Admiterea se efectuează în bază de concurs la Colegiul Național de Comerț al ASEM în perioada 15 iulie – 3 august 2019 – depunerea dosarelor pentru concursul de admitere sesiunea 2019 (anunțarea rezultatelor până la data de 05.08.2019).

6 august – 10 august – concurs repetat pentru locurile neacoperite (anunțarea rezultatelor până la data de 12.08.2019)

Dosarul candidatului trebuie să conțină următoarele documente:

  • Certificatul de studii liceale / certificatul de studii medii generale / certificatul de calificare la specialități conexe meseriei inițiale (în original);
  • Buletinul de identitate (copia și originalul);
  • Certificatul medical tip (nr.086 – U, sau nr.086 – E) eliberat în anul admiterii de circumscripţia medicală conform domiciliului;
  • 6 fotografii color 3×4;
  • Alte acte ce confirmă posibilitatea candidatului de a concura la categoria de 15% (copia și originalul).

Adresa depunerii dosarului: Colegiul Național de Comerț al ASEM, or. Chișinău, str. Petru Rareș 18

Pentru detalii contactează-ne la tel. 022 40 00 40 sau pe: info@uimsp.md.

Aplică acum!


// console.log('no ads situation')