Dodon s-a întâlnit cu Kozak: S-au discutat „subiecte ce țin de asigurarea neîntreruptă a țării noastre cu gaze naturale”

Igor Dodon s-a întâlnit cu Dmitri Kozak, viceprim-ministrul Federației Ruse. Dodon scrie că a discutat „subiecte ce țin de asigurarea neîntreruptă a țării noastre cu gaze naturale”.

Foto: Facebook/ Igor Dodon

„În mod aparte, am discutat subiecte ce țin de asigurarea neîntreruptă a țării noastre cu gaze naturale, ținînd cont de faptul că acordul cu privire la tranzitarea teritoriului Ucrainei expiră la finele anului curent. Totodată, am examinat solicitarea părții moldovenești de a ne oferi reduceri la tarifele pentru gaze, începînd cu ‪1 septembrie‬ curent. Țin să menționez că în cadrul întrevederii l-am prezentat pe candidatul la funcția de președinte al consiliului de administrație al SA “Moldovagaz”, Vadim Ceban.

Referindu-ne la problematica transnistreană am făcut un schimb de opinii vizavi de rezultatele întrevederii cu reprezentanții mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului "5+2": Rusia, Ucraina, OSCE, SUA și UE. Am subliniat faptul că prioritățile stabilite în procesul reglementării transnistrene pentru perioada următoare au drept scop intensificarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. În context, mi-am exprimat speranța că eforturile comune ale mediatorilor și observatorilor vor deschide noi perspective pentru organizarea unei reuniuni în formatul de negocieri "5+2", preconizată preventiv pentru prima jumătate a lunii octombrie curent”, a scris Igor Dodon.

Președintele țării întreprinde, în aceste zile, o vizită de lucru la Moscova.

Dodon și Kozak / Sursa:Facebook/ Igor Dodon


Pub