SUA: El Chapo, liderul cartelului criminal Sinaloa, condamnat la închisoare pe viaţă

O instanţă federală din districtul newyorkez Brooklyn l-a condamnat pe liderul cartelului criminal mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut ca El Chapo, la închisoare pe viaţă, plus 30 de ani, pentru trafic de droguri şi mai multe conspiraţii în vederea comiterii unor crime.

Foto: ABC7 Chicago

Guzman, în vârstă de 62 de ani, fusese declarat vinovat în februarie, după un proces cu juraţi care a durat 11 săptămâni. Mai mulţi foşti asociaţi ai inculpatului au încheiat acorduri de cooperare cu procurorii, după care au depus mărturii fără precedent despre modul de operare al organizaţiei criminale respective, relatează Agerpres.

Sentinţa pronunţată de judecătorul districtual Brian Cogan era obligatorie conform legii. La pedeapsă s-a adăugat confiscarea a 12,6 miliarde de dolari, au anunţat procurorii. Ei au susţinut că suma reprezintă valoarea drogurilor vândute; revista Forbes l-a inclus la un moment dat pe Guzman printre cei mai bogaţi oameni din lume.

Cartelul de narcotraficanţi Sinaloa - numele unui stat din federaţia mexicană - este cunoscut ca unul din cele mai mari şi mai violente din Mexic. Ca şef, Guzman a fost considerat vinovat de introducerea în Statele Unite a unor cantităţi de ordinul tonelor de cocaină, heroină şi marijuana, cu flote de avioane şi ambarcaţiuni.

El Chapo este deţinut în prezent în Centrul Corecţional Manhattan din New York, o închisoare cu aspect de fortăreaţă. Luna trecută, judecătorul Cogan i-a respins mexicanului cererea de timp suplimentar pentru exerciţii fizice pe acoperiş, după ce procurorii au argumentat că există riscul unei evadări.

Înainte de a fi arestat ultima oară în 2016, Guzman a evadat de două ori din închisori de maximă securitate din Mexic. În ianuarie 2017, el a fost extrădat în SUA, pentru a fi judecat; a fost primul lider criminal mexican care a preferat un proces în locul unei recunoaşteri a vinovăţiei, care i-ar fi putut aduce o pedeapsă mai mică.


Pub