10:42:15 25.04.2024
Stiri

ONU avertizează: Riscul de foamete este în continuă creştere la nivel mondial

Știri 17.07.2019 08:00 Vizualizări820 Autor: Ziarul National


ONU avertizează: Riscul de foamete este în continuă creştere la nivel mondial

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) a anunţat că peste 821 de milioane de persoane au fost afectate de foamete, insecuritate alimentară şi malnutriţie în 2018, acesta fiind al treilea an consecutiv de creştere a riscului de foamete, potrivit France 24.

Raportul FAO, intitulat „Starea securităţii alimentare şi a nutriţiei la nivel mondial” a fost produs în colaborare cu alte agenţii ale Naţiunilor Unite, printre care şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

După decenii de scădere, riscul de foamete a început să crească în 2015, iar una dintre ţintele Organizaţiei Naţiunilor Unite este ca acesta să scadă până în 2030. Însă, potrivit raportului , eliminarea foametei la nivel mondial rămâne „o provocare imensă”.

„Pentru protejarea securităţii alimentare este foarte importantă existenţa unor politici economice şi sociale pentru a putea contracara efectele unor perioade de criză economică şi pentru a evita reducerea bugetelor serviciilor esenţiale, cum ar fi sănătatea şi educaţia”, se precizează în raport.

Malnutriţia rămâne foarte răspândită în Africa, unde aproximativ 20% din populaţie este afectată, dar şi în Asia, unde 12% din populaţie suferă din cauza acestui fenomen. În America Latină şi în Caraibe 7% dintre cetăţeni sunt afectaţi de malnutriţie.

FAO a anunţat că eforturile actuale pentru eliminarea acestui fenomen nu sunt suficiente.

În acelaşi timp, raportul notează că obezitatea este şi ea în creştere în toate regiunile lumii, cei mai afectaţi fiind copiii de vârstă şcolară şi adulţii.

Aproximativ 149 de milioane de copii suferă de malnutriţie la nivel mondial, scrie Mediafax.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md