(video) Cum a fost posibil ca Ilan Șor să iasă din țară. Răspunsul unor deputați

Mai mulți deputați din Parlamentul R. Moldova acuză PD de plecarea ilegală din țară a lui Ilan Șor. Potrivit loc, PD ar fi deținut controlul asupra Poliției de Frontieră și asupra Procuraturii Generale care i-au permis liderului Partidului Șor să părăsească Republica Moldova. Pe de altă parte, Andrian Candu spune că vinovate s-ar face așa zisele autorități transnistreze, în contextul în care R. Moldova nu poate controla peritoriul din dreapta Nistrului.

Foto: UNIMEDIA

Igor Grossu, PAS: „A fost posibil pentru că există un alt om ca Plahotniuc care a reușit să captureze toate instituțiile, inclusiv Poliția de Frontieră, inclusiv poliția care era condusă de dl Jizdan, care să-i permită acestui hoț să părăsească țara. Din câte am înțeles noi, a plecat prin acele intrări clansestine, nesecurizate, unde îl așteptau două aeronave: în una a urmat o parte din familia, în alta acest individ, și a parasit țara”.

„Andrian Candu, PDM: „Eu am astăzi ordinea de zi a Parlamentului și nu țin nici registrul de ieșire și de intrare. Vă rog frumos să adresați aceste întrebări celor din domeniu. Se pare că e posibil atât timp cât există o parte din teritoriul R. Moldova pe care autoritățile moldovenești nu-l controlează, cu regret”.

Bogdan Țîrdea, PSRM: „Foarte simplu. El avea acoperirea Procuraturii Generale, controlată de PD, la acel moment, avea acoperirea Poliției de Frontieră, controlată la acel moment încă de Partidul Democrat și aceste organe ale statului i-au asigurat acest itinerar către Israel unde se află și nu va fi extrădat”.

Astăzi, PRocuratura Generală a anunțat că Șor ar fi trecut ilegal frontiera și controlul vamal la Aeroport Internațional Chișinău. Procuratura municipiului Chişinău efectuează o serie de acţiuni de urmărire penală în dosarul pornit pe faptul trecerii ilegale, în perioada 14 – 17 iunie 2019, a frontierei de stat de către deputatul Ilan Șor, acuzat într-un dosar de escrocherie şi spălare de bani.


Pub