Un grup de unioniști a cerut scoaterea interdicției de intrare în R.Moldova a lui George Simion. Ce a declarat Biroul migrație și azil

PE SCURT

Un grup de unioniști a organizat astăzi un flashmob în fața Ministerului Afacerilor Interne, la care au cerut scoaterea interdicției aplicate lui George Simion de a intra în Republica Moldova. Potrivit președintelui Asociației „Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, decizia din 2018 a Biroului de Migrație și Azil este abuzivă și ilegală, întrucât îngrădește drepturile fundamentale ale omului.

Pe de altă parte, Biroul migrație și azil al MAI a comunicat că s-a autosesizat și a precizat că decizia dată poate fi anulată doar de către instanța de judecată.

PE LUNG

Astfel, unioniștii adunați în fața MAI au cerut noii conduceri a Ministerului Afacerilor Interne să stopeze aceste abuzuri și să anuleze interdicția.

„Considerăm această interdicție neîntemeiată, ilegală și de natură să restrângă drepturile și libertățile fundamentale ale omului și dreptul la libera circulație în Republica Moldova. În 2018, am fost martorul reținerii lui George Simion. A fost interzis în Republica Moldova fără a exista un motiv argumentat și concret”, a declarat Vlad Bilețchi.

Ulterior, Biroul migrație și azil al MAI a precizat că decizia privind declararea cetățeanului străin drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova în speță poate fi anulată doar de către instanța de judecată

Decizia și căile de atac ale acesteia au fost aduse la cunoștință lui Simion George-Nicolae, care la 19 octombrie și-a realizat dreptul de sesizare a instanței prin intermediul avocatului său.

În prezent cererea de chemare în judecată cu privire la anularea deciziei în privința dlui Simion George-Nicolae, declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, se află pe rol la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani

La 1 octombrie 2018 George Simion a fost anunţat că a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 5 ani

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.