11:39:22 23.04.2024
Stiri

DOSAR PENAL // Procurorii au „SUSPICIUNI rezonabile” că darea în locaţiune şi înstrăinarea unor spații din Casa Presei și a fostei cantine a Guvernului a avut loc ILEGAL

Social 16.07.2019 10:18 Vizualizări1232 Autor: Ziarul National
DOSAR PENAL // Procurorii au „SUSPICIUNI rezonabile” că darea în locaţiune şi înstrăinarea unor spații din Casa Presei și a fostei cantine a Guvernului a avut loc ILEGAL


Procurorii anticorupţie anunță că au pornit o urmărire penală pe faptul înstrăinării Înstreprinderii de stat „Casa Presei” şi a fostei cantine a Guvernului Republicii Moldova. Procurorii au suspiciuni rezonabile că imobilele şi anexele lor au fost date în locaţiune unor agenţi economici, iar ulterior înstrăinate cu multiple încălcări.

Potrivit procurorilor, în septembrie 2018, administratorul ÎS „Casa Presei” a semnat trei contracte de locaţiune cu administratorii ai unor societăţi comerciale prin care le-a transmis în posesiune şi folosinţă temporară 1 406 de metri pătraţi din suprafaţa imobilului. Ulterior, în baza unor contracte adiţionale, suprafaţa dată în locaţiune a fost mărită până la 1 766 de metri pătraţi.

Peste jumătate de an, în ianuarie 2019, Agenţia Proprietăţi Publice a aprobat vânzarea ÎS „Casa Presei” cu preţul de 16 250 000 de lei, cei trei agenţi economici devenind proprietari ai imobilului.

Nereguli similare au fost constatate în procesul de înstrăinare a unor spaţii care au aparţinut fostei cantine a Guvernului. Astfel, în noiembrie 2018, reprezentantul Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova a semnat un contract de locaţiune cu administratorul unui agent economic, oferindu-i pentru folosinţă încăperi nelocuibile din strada Mateevici 79/A, 79/B şi 79/C cu suprafaţa de 1 700 de metri pătraţi. Ulterior, în luna ianuarie 2019, Agenţia Proprietăţi Publice a aprobat vânzarea imobilelor contra sumei de 9 000 000 de lei, la cererea agentului economic.

„Examinând actele care au stat la baza încheierii contractelor în cazurile enunţate mai sus, dar şi procedura de dare în locaţiune şi înstrăinare, procurorii au constatat suspiciuni rezonabile că darea în locaţiune şi înstrăinarea imobilelor au avut loc cu derogări de la legislaţia în vigoare. Astfel, persoanele responsabile de comiterea faptelor menţionate au comis abuz în serviciu, cauzând un prejudicii în proporţii considerabile intereselor publice”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Anterior, RISE Moldova a scris că, în cazul fostei cantini a Guvernului, cumpărătorul este compania Construct Deluxe SRL, al cărei proprietar este Marcel Botnariuc, un tânăr de 26 de ani dintr-un sat din raionul Florești. Marcel Botnariuc are un frate mai mare, Igor și are 29 de ani, care, prin intermediul firmei sale, Construct Elegant SRL, a preluat peste o mie de metri pătrați din Casa Presei. Exact în aceeași zi în care firma lui Igor Botnariuc și-a oficializat tranzacția cu statul, și alți doi agenți economici – Quantum Imobil SRL și Rîul Vechi Prim SRL – au fost împroprietăriți din contul Casei Presei. Aceștia au cumpărat în total 700 de metri pătrați


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md