image
Sursa foto: videoblocks.com

Scădere dramatică: Economia chineză, la cel mai redus ritm de creştere din 1992

Economia chineză a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului o creştere de 6,2% faţă de perioada similară a anuui precedent, cel mai redus ritm de creştere din 1992, relatează BBC, citat de Mediafax.

Rezultatul se înscrie în estimările oficiale. China şi-a majorat cheltuielile şi a redus taxele, pentru a impulsiona economia.

Biroul naţional de statistică vorbeşte de „mediul economic complex” din străinătate şi de pe plan local, apreciind că economia a crescut într-un mod rezonabil şi că face faţă unor noi presiuni de reducere a ritmului de creştere.

Alte date arată semne de îmbunătăţire: producţia industrială a crescut la 6,3% în iunie faţă de perioada similară a anului trecut, iar comerţul s-a majorat cu 9,8%.

În perioada 1992 - 1996, dar şi între 2004 şi 2012 economia chineză înregistra ritmuri de creştere de 10 - 14%. În 2008, an de vârf al crizei economice, economia chineză creştea cu aproape 15%, dar în perioada imediat următoare a avut o cădere.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: