Parlamentul a prelungit termenul pentru depunerea dosarelor pentru concursul de director al CNA

Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului și-a întrunit astăzi în ședință și a decis extinderea termenului de depunere a dosarelor de concurs pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție până vineri, 19 iulie curent, ora 17:00.

Foto: UNIMEDIA

Despre aceasta a anunțat deputatul Sergiu Litvinenco.

Amintim că zece persoane s-au înscris la concursul pentru funcția de director la Centrul Național Anticorupție.

Până la 19 iulie 2019 candidații care aspiră la funcția de șef al CNA pot depune personal, prin poștă sau prin e-mail dosarul de participare la concurs, care va conține: a) scrisoarea de motivare; b) formularul de participare/CV (anexă la prezentul Regulament); c) copia buletinului de identitate; d) copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare; e) certificatul medical/de sănătate F 086E; f) cazierul judiciar; g) declarația pe propria răspundere că nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nu este şi nu a fost angajat în cadrul organelor permanente ale vreunui partid politic; h) declarația pe propria răspundere precum că nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate; i) 3 scrisori de recomandare; j) conceptul de management și dezvoltare instituțională a Centrului Național Anticorupție (a se vedea pct.20 din Regulamentul cu privire la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Director al Centrului Național Anticorupție).

Copiile documentelor prezentate de către candidați vor fi autentificate notarial sau vor fi prezentate împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, copiile documentelor prezentate de către candidați autentificate notarial sau prezentate împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor se prezintă la data concursului sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este Cristina Rotari, consultantul superior în Comisia juridică, numiri și imunități – relații la tel. (022) 82-05-24, 060003249; adresa electronică - cristina.rotari@parlament.md .


Pub