/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Ilan Șor nu a fost beneficiarul final al concesionării Aeroportului Chișinău. Filat dezvăluie cine a scris contractul

missing
15 iulie 2019, ora 20:09

Fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc ar fi persoana care a beneficiat de pe urma semnării contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, iar Ilan Șor a fost doar o figură pusă în față pentru a ascunde beneficiarul final. Declarațiile aparțin fostului prim-ministru Vlad Filat.  

„Aeroportul nu avea cum să fie giuruit lui Șor. El a fost o interfață în cazul dat. De la început a fost  Plahotniuc la aeroport. Aici nu au fost circumstanțele, să zic atenuante, ca în cazul BEM-ului. Aici cadouri chiar Plahotniuc nu face”, a spus Filat în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ex-premierului, contractul de concesionare a aeroportului ar fi fost pregătit de Serghei Iaralov. „Credeți că atunci când am deschis cadrul de concesionare aveam în cap că contractul îl va scrie Iaralov din partea Guvernului și taxa de 9 euro va rămâne să fie plătită celui care l-a concesionat?”, a întrebat retoric Vlad Filat.

Acesta a explicat de ce a fost nevoie ca aeroportul să fie concesionat și a adus exemplul mai multor state care au semnat astfel de contracte de investiții în aeroporturi cu parteneri privați și au fost cu succes. Filat afirmă că era nevoie de a investi în aeroportul din Chișinău peste 200 milioane de euro, bani pe care statul nu îi avea. Pe de altă parte, dezvoltarea aeroportului era necesară pentru că nu avea să facă față creșterilor fluxurilor de pasageri, odată cu liberalizarea regimului de vize cu UE.

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat pentru o perioadă de 49 de ani.  Actuala guvernare promite să analizeze contractul semnat cu investitorii din Rusia și să verifice câți bani au adus aceștia la aeroport în ultimii ani. Președintele Igor Dodon a declarat recent într-un interviu că există toate șansele ca Aeroportul Internațional Chișinău să fie întors statului, iar contractul de concesiune semnat cu „Avia Invest” să fie reziliat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram