/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Cine a fost „creierul” și coordonatorul schemei furtului miliardului? Răspunsul lui Vlad Filat

missing
14 iulie 2019, ora 22:26

Fostul premier Vlad Filat spune că „creierul”, cel care a desenat și a coordonat schema furtului miliardului a fost Serghei Iaralov. Acesta ar fi participat la toate discuțiile care s-au purtat pe marginea acestui subiect. 

„Cred puternic că el a fost „creierul” și cel care a desenat toată această incredibilă schemă și a stat la capitolul de implementare în calitate de coordonator. Asta este adevărat. Toate discuțiile care au avut loc au fost cu participarea dânsului”, a menționat politicianul într-un interviu exclusiv pentru TV8.

Potrivit lui, cei care cunoșteau în întregime situația din sistemul bancar erau Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov și Ilan Șor. „Noi am venit cu contribuția cu care am venit, prin neînțelegere, prin neimplicare”, spune Filat.

Serghei Iaralov, potrivit lui Filat, a participat la negocierile privind crearea coalițiilor de guvernare, era membru al consiliilor alianțelor. „El participa la discuțiile și luarea deciziilor unei țări în ansamblu”

Vlad Filat nu exclude că Serghei Iaralov a scris documentul care prevedea emisia de bani din bugetul de stat pentru a rezolva problema de la Banca de Economii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram