Potrivit unui comunicat al poliţiei ucrainene, incidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa şi nu s-au înregistrat victime, însă autorul atacului nu a fost deocamdată identificat.
„Incidentul a fost încadrat drept act terorist şi a fost declanşată o operaţiune specială a poliţiei pentru a-l captura pe atacator”, se menţionează într-o notă pe care poliţia a postat-o pe Facebook şi în care se precizează că faţada clădirii a fost afectată, scrie 112.au.
Atacul asupra postului de televiziune se produce după ce 112.ua a cerut forţelor de securitate să asigure protecţie angajaţilor săi pe fondul ameninţărilor primite din partea grupărilor radicale care „încearcă să influenţeze politica editorială a postului”.
Potrivit altor mijloace de informare în masă, atacul are legătură cu recentul anunţ al postului 112.ua cu privire la apropiata difuzare a unui documentar controversat intitulat 'Revealing Ukraine' care include un interviu cu preşedintele rus Vladimir Putin, realizat de regizorul american Oliver Stone.
În această sâmbătă mai mulţi activişti ucraineni urmau să organizeze un miting în faţa sediului postului de televiziune pentru a protesta faţă de difuzarea respectivului documentar.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!