Eduard Harunjen pleacă definitiv din Procuratură: Urmeaza să-mi caut de sănătate, să mă refac, să mă restartez

Fostul procuror general, Eduard Harunjen, a declarat pentru UNIMEDIA că, la moment, vrea să-și caute de sănătate, asta după ce ieri, 11 iulie, și-a dat demisia.

Foto: UNIMEDIA

„Nu știu ce voi face. Urmeaza să-mi caut de sănătate, să mă refac, să mă restartez, a fost o perioadă complicată. După aceea, îmi voi căuta un job pentru a-mi întreține familia. Mizez pe îndemnizația pe care urmează să o primesc, iar viața va arăta ce va fi”, a declarat Harunjen.

Întrebat dacă va reveni la Procuratură, dânsul a spus: „Eu nu am plecat doar din funcția de procuror general, eu am demisionat, în genere, din această structură. Sper cunoștințele mele acumulate timp de 26 de ani să-mi servească pe viitor, fiindcă eu nu știu să fac altceva. În toți acești ani, m-am dedicat domeniului dat și asta știu să fac, dar acum important este să mă restartez”.

Precizăm că după mai multe solicitări din partea societății, politicului și a oficialilor, procurorul general Eduard Harunjen a înaintat șefului statului, ieri, 11 iulie, cererea de demisie. În cerere, Harunjen a invocat motive de sănătate.

„În contextul agravării stării de sănătate, ce are drept consecință împosibilitatea exercitării plenipotențiare a atribuțiilor funcționale, solicit să acceptați cererea mea de demisie și să dispuneți eliberarea mea din funcția de procuror general al Republicii Moldova, înainte de expirarea mandatului”, a scris acesta.


Pub