Vitalia Pavlicenco neagă informațiile din raportul Kroll, precum că soțul său ar fi implicat în frauda bancară: „Nişte falsuri uriaşe”

Președinta Partidului Național Liberal din Moldova, Vitalia Pavlicenco, neagă informațiile cu privire la implicarea soțului său în frauda bancară. Politiciana a venit cu o reacție după ce în raportul Kroll-2, a apărut numele soțului său.

Foto: UNIMEDIA

„Suntem şocaţi, împreună cu soţul meu Sergiu Pavlicenc, de cele difuzate în spaţiul public şi mediatic despre nişte presupuse of-shor-uri ale soţului şi transferuri inimaginabile în nişte conturi private pe care vom cere să fie desecretizate să aflăm şi noi ce s-a făcut cu numele noastre... Sunt nişte falsuri uriaşe, pe care trebuie să le descurcăm prin demersuri la Procuratură Generală, la CNA, la alte instituţii ale statului şi, posibil, către autorii Raportului Kroll”, a scris Vitalia Pavlicenco pe pagina sa de Facebook.

Dânsa mai scrie că admite că i-ar fi fost folosite ilegal datele personale, pentru că nu au luat niciodată credite bancare.

Noi interpretăm aceasta drept o calomnie sau drept scenarii cu folosirea ilegală a datelor noastre personale. Noi nu am avut niciodată afaceri, întreprinderi, nu am luat credite bancare, nu am primit transferuri de genul celor indicate. Deşi suntem ocupaţi cu nepoţelele, care cresc la noi în RM, va trebui acum să găsim timpul necesar pentru a ne apăra dreptatea şi a câştiga şi alte procese în judecată, aşa cum am câştigat de la Voronin, Lucinschi, Selin, Klimenko, CEC, Ministerul Justiţiei şi de la alţii”, a mai scris Pavlicenco.

postare / Sursa:via Facebook

UNIMEDIA amintește că partea raportului Kroll publicat astăzi de Renato Usatîi apare și numele Serghei Pavliuscenco, despre care Kroll presupune că ar putea fi soțul Vitaliei Pavlicenco, însă compania specifică exact că autoritățile moldovene sunt cele care trebuie să verifice identitatea ficărei persoane și implicarea acesteia în fraudă.

Vedeți aici partea a doua și a treia din raportul Kroll-2.


Pub