Zece persoane aspiră la șefia Centrului Național Anticorupție

Zece persoane s-au înscris la concursul pentru funcția de director la Centrul Național Anticorupție. Despre aceasta a anunțat deputatul Sergiu Litvinenco.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, luni, 15 iulie curent, la ora 11:00, Comisia juridică, numiri și imunități se va întruni în ședință pentru a decide cine din cei 10 candidați vor fi admiși la concurs.

„CV-urile și Conceptul de management și dezvoltare instituțională a CNA se plasează pe pagina web a Parlamentului imediat după decizia comisiei privind admiterea la concurs.

Prin urmare, imediat după finalizarea ședinței Comisiei juridice, numiri și imunități de luni se vor publica și dosarele pretendenților la șefia Centrului Național Anticorupție”, a mai notat Litvinenco.

Astăzi a fost ultima zi în care candidații au putut să-și depună dosarele.

Amintim că la data de 8 iunie, Parlamentul a votat revocarea din funcție a directorului Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu și directorul Serviciului de Informație și Securitate, Vasile Botnari. Decizie votată unanim de cei 61 de deputați prezenți la ședință.


Pub