(video) Fostul șef al PA, Viorel Morari, a cerut membrilor CSP să fie audiat: „Vă aduc la cunoștință anumite circumstanțe ale activității lui Harunjen”

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, s-a prezentat din inițiativă proprie la ședința de astăzi, 11 iulie, a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). În acest sens, dânsul a cerut membrilor CSP să fie audiat pentru a oferii declarații cu referire la activitatea procurorului general, Eduard Harunjen.

Foto: UNIMEDIA

„Pentru mine este vital și important ca să vă aduc la cunoștință anumite circumstanțe ale activității procurorului general, ca să puteți adopta o hotărâre obiectivă”, a declarat Viorel Morari în cadrul ședinței CSP.

Într-un final, membrii CSP au decis ca audierea fostului procuror-șef la PA să aibă loc într-o altă ședință.

De menționat că membrul CSP, Dumitru Pulbere, a anunțat că în cadrul instituției au parvenit trei sesizări cu privire la care vizează activitatea lui Eduard Harunjen.

Amintim că la 9 iulie, cu 56 de voturi, deputații Parlamentului Republicii Moldova au adoptat proiectul de hotărâre cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen.


Pub