Profesori de limbă română din R. Moldova, inclusiv din Găgăuzia, cursuri de PERFECȚIONARE în România
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, va derula proiectul „Cursuri de perfecționare a cadrelor didactice care predau limba română sau în limba română în Republica Moldova, în special în UTA Găgăuzia”, la Pașcani, în perioada 13-18 iulie 2019.
Proiectul se va desfășura în parteneriat cu Episcopia Basarabiei de Sud și Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Stagiul de perfecționare se va desfășura pe parcursul a șase zile, având ca teme majore metodica predării limbii române și psihopedagogia școlară.
Cursurile vor fi predate de profesori metodiști de la Inspectoratul Școlar Județean Iași, iar la cursuri vor poarticipa 20 de profesori care predau limba română sau în limba română în Republica Moldova.
Daca în prima parte a zilei profesorii din Comrat și Vulcănești vor învăța cum să crească atractivitatea și calitatea actului educațional în limba română, în partea a doua a zilei aceștia vor putea vizita diferite obiective turistice din Pașcani (Protoieria Pascani, Primăria Pașcani, Clubul Copiilor din Pașcani) și Iași (UAIC din Iași-Sala Pașilor pierduți, Palatul Culturii, Biblioteca Centrală Universitară, Casa Pogor, Palatul Unirii), dar și mănăstirile Neamț și Secu, sau Palatul ”Al.I Cuza”-Ruginoasa.
Acțiunea își propune promovarea și susținerea învățării în limba română, precum și creșterea calității și atractivității actului educațional în limba română, în special în zonele în care ponderea românilor în populația localităților respective este mică sau foarte mică, în special în UTA Găgăuzia.
Proiectul se încadrează în Programul de Educație „Apostol Mărgărit”, din Planul de activități al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Președinta Maia Sandu solicită accelerarea procesului de integrare europeană a R. Moldova: „Efortul trebuie să fie unul al întregii societăți: al sectorului privat, al mediului academic, al reprezentanților societății civile, al celor din diaspora”
Un nou mesaj PUTERNIC de susținere a R. Moldova. Iohannis, la Consiliul European: Ucraina și R. Moldova rămân teme de prioritate absolută
Vicepremierul Popșoi, la Washington: În ultimii doi ani, de când Rusia a atacat militar Ucraina, R. Moldova „a demonstrat reziliență și a arătat că este un partener de încredere pentru toată lumea civilizată”