image
Sursa foto: mei.gov.md

Arena Chișinău, o escrocherie? „NU e niciun act să justifice costul proiectului”; Câți bani a primit notarul lui Plahotniuc

Proiectul Arena Chișinău ar putea ajunge pe masa organelor de drept și asta pentru există mai multe semne care arată că este vorba de o schemă de corupție, afirmă premierul Maia Sandu.

„Din analizele pe care am reușit să le facem se vede că avem probleme serioase acolo. La prima vedere e vorba de o escrocherie. Nu ne este clar cum s-a făcut estimarea costului acestui proeict. Nu s-a găsit niciun document justificativ pentru acest cost. Se crează imrpesia că cifra de 43 de milioane de lei s-a luat din pod. Acum costul se ridică la 44,5 milioane de euro. Riscurile sunt în acest caz ca costul real să fie mai mic decât statul cheltuie”, a remarcat Maia Sandu la ședința Guvernului.

Al doilea semn de întrebare ține de terenul alocat pentru acest proiect.

„Nu este clar de ce au fost oferite 69 de hectare în situația în care construcția ocupă doar 10 ha. Ce e cu celelalte hectare? Doar de la neincluderea costurilor privind schimbarea statutului din teren arabil în teren pentru construcție statul a pierdut 90 de milioane de lei. În schimb am aflat că taxa notarială a fost plătită de stat - 400 de mii de lei au mers în buzunarul notarului lui Plahotniuc, Olga Bondarciuc”, a adăugat șefa Guvernului.

Și sincronizarea semnării contractului pentru Arena Chișinău în aceeași zi cu publicarea în Monitorul Oficial a legii care a permis acest lucru trezește semne de întrebare, spune Maia Sandu.

„Amendamentul a fost propus de către deputatul PD Andronache (Vladimir Andronache) despre care am auzit și de alte tranzacții dubioase. Astfel obiectul poate fi preluat de partenerul privat din ontul datoriilor. Cumva s-a anticipat că se va ajunge la datorii și acest poiect va ajunge la alt proprietar. Termenul de garanție al proiectului este doar un an. Ne întrebăm cei care au formulat contractul ce au avut în gând. Concluzia pe care o fac eu este că acest proiect a fost gândit ca o schemă care să ducă la preluarea de către anumite grupuri de interese a bunurilor și a terenului alocat”, a concluzionat Maia Sandu.

Investigațiile vor continua, iar eventual va fi formulată o solicitate către instituțiile de drept.

Amintim că fostul Guvern Filip a majorat cu peste 1 milion 529 de mii de euro investiția pentru construcția centrului multifuncțional „Arena Chișinău” de lângă Stăuceni. Potrivit unei hotărâri propuse de Ministerul Educației, banii suplimentari sunt necesari pentru construcția unei rețele de apă și canalizare, întrucât cea deja existentă în zonă „nu corespunde rigorilor tehnice pentru deservirea unui astfel de obiect”.

Astfel, lucrările urmează să fie acoperite financiar de compania turcă Summa, banii însă urmează să fie întorși într-o perioadă de 11 ani.

Anterior, s-a anunțat că proiectul Arena Chișinău va costa 43 de milioane de euro.

De precizat că partenerul privat, compania Summa din Turcia, este singurul care s-a arătat interesat de concursul organizat de autoritățile de la Chișinău.

Noutăţile partenerilor

comentarii: