O femeie din Orhei a venit să-i transmită un colet soțului în pușcărie, dar a fost încătușată de polițiști

PE SCURT

O femeie de 35 de ani, originară din Orhei, condamnată în anul 2018 de instanța de judecată la 17 ani privațiune de libertate pentru comiterea infracțiunii de trafic de copii, a fost reținută de polițiști.

Reținerea femeii avut loc, în apropierea Penitenciarului nr. 9, de către ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane în  comun cu angajații penitenciarului, în timp ce aceasta urma să transmită un colet soțului care se afla în detenție.

PE LUNG

Suspecta a fost anunțată în căutare de către Centrul pentru combaterea traficului de persoane în anul 2017, pentru comiterea infracțiunii de trafic de copii în scop de exploatare sexuală comercială, comisă împreună cu soțul.

Cuplul a fost condamnat în luna martie 2018, în privința soțulului fiind emisă o sentință de condamnare la 20 ani privațiune de libertate. În prezent acesta își ispășește pedeapsa în Penetenciarul nr. 9 din municipiul Chișinău. Soția nu s-a prezentat la judecată.

Poliția Națională a precizat că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că soții, în perioada anilor 2016-2017, au profitat de poziția de vulnerabilitate a mai multor minore și le-au obligat să se prostituieze.

Victimile erau adăpostite în apartamente din municipiul Chişinău. Cei doi soți plasau anunţuri pe site-uri de publicitate cu pozele acestora, după care acestea erau supuse exploatării sexuale contra plată de către mai mulţi bărbaţi.

În privința condamnatei sunt pornite încă trei cauze penale pentu trafic de ființe umane, în cadrul cărora au fost identificate alte 5 victime cu vârsta cuprinsă între 22-28 ani.

Pentru comiterea acestei infracțiuni legea prevede pedeapsă până la 15 ani privațiune de libertate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.