Un nou deputat ar putea veni în Parlament. CV-ul și averea lui Serghei Cataranciuc, care ar putea ocupa fotoliul Lilianei Nicolaescu-Onofrei

Un nou deputat urmează să vină în Parlamentul Republicii Moldova, după de Liliana Nicolaescu-Onofrei și-a dat demisia din fucția de deputată și ocupă funcția de ministră a Educației, Culturii și Cercetării. Este vorba de Serghei Cataranciuc, candidatul de pe poziția 22 pe lista electorală a blocului ACUM.

Foto: acum.md

Serghei Cataranciuc este matematician de profesie, dânsul este profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova.

CV-ul acestuia. Activitatea profesională:

  • Universitatea de Stat din Moldova (Facultatea de Matematică și Informatică), Șef departament Matematica 2016 – prezent
  • Universitatea de Stat din Moldova, Șef Catedră Informatică și Optimizare Discretă 2001 – 2012
  • Universitatea de Stat din Moldova, Prodecan la facultatea Matematică și Informatică, 1996 – 2000
  • Universitatea de Stat din Moldova, Profesor universitar 2012 – prezent
  • Universitatea de Stat din Moldova, Director al școlii doctorale “Matematică și Știința Informației”
  • Șef laborator cercetări științifice “Optimizare Discretă” – 2015 – prezent
  • Membru al Consiliului Societăţii Matematicienilor din Republica Moldova
  • Membru al Societăţii Române de cercetări ştiinţifice în matematică.

Studii:

  • Doctor habilitat în științe matematice, Universitatea de Stat din Moldova, 2015
  • Doctor în științe fizico-matematice, Universitatea de Stat din Moldova, 1985
  • Diplomă cu mențiune de studii superioare, Universitatea de Stat din Moldova, 1980

Potrivit declaraţiei pentru anii 2017-2018, depusă la Comisia Electorală Centrală, Cataranciuc a declarat venituri de 641 de mii de lei din salariul său și al soţiei și din alte surse.

Potrivit actului, familia Cataranciuc deţine o casă de locuit, trei apartamente și două garaje. Valoarea totală a imobilelor se cifrează la 1,6 milioane de lei.

Sergiu Cataranciuc mai declară un autoturism de model Renault Scenic, produs în 2010, pe care l-a procurat în 2015 cu 65 de mii de lei.

Serghei Cataranciuc are 62 de ani, este căsătorit și are doi copii.


Pub