Locomotiva unui tren cu pasageri a luat foc în apropierea satului Scumpia, Fălești
Social 8 iulie 2019, 15:26 | 1628

Locomotiva unui tren care efectua cursa Ungheni - Bălți a luat foc în apropierea satului Scumpia, raionul Fălești. Pasagerii au reușit să iasă la timp din cele două vagoane ale garniturii și nu au avut de suferit, spun reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai companiei Calea Ferată din Moldova.

Dar mecanicul și asistentul lui au fost internați în Spitalul Raional Ungheni. Ei s-au intoxicat cu fum. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri, care au reușit să localizeze flăcările în cel mai scurt timp. Totuși, focul a distrus locomotiva în proporție de 80 la sută. Potrivit unui comunicat al CFM, din primele informații, incendiul ar fi izbucnit în urma defectării sistemului electric, dar cauza exactă va fi stabilită mai târziu de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și CFM. 

Opinia ta contează. Comentează!