A început festivalul de la Pamplona
Externe 8 iulie 2019, 20:24 | 1053

A început festivalul San Fermin din orașul spaniol Pamplona, una dintre cele mai mari sărbători tradiţionale, renumită în special pentru cursele cu tauri. Și anul acesta, sute de mii de turiști participă la eveniment, iar mulți dintre ei sunt gata să ia taurii de coarne. Chiar din prima zi a festivalului, cinci oameni au fost răniți după ce au fost călcați în picioare de animalele violente.

Startul festivalulului San Fermin din Pamplona a fost dat în prezenţa a numeroşi petrecăreţi îmbrăcaţi în alb şi roşu.

A urmat prima cursă cu tauri, pe durata căreia participanţii au încercat să se apropie cât mai mult de cele 12 animale înfuriate.

În timpul competiției, cinci oameni au fost răniți, iar doi au fost transportaţi la spital cu răni la cap și contuzii puternice, unul dintre ei ajungând în stare de inconştienţă. De altfel, cursa provoacă în fiecare an rănirea mai multor persoane şi cel puţin 16 participanţi şi-au pierdut viaţa începând cu anul 1910. Sărbătoarea San Fermin se va încheia pe 14 iulie. 

Opinia ta contează. Comentează!