DECLARAȚIE // „Dodon va RUPE MAJORITATEA, dar nu cedează procurorul general. El l-a băgat în SPITAL pe Harunjen”
Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, este convins că președintele Igor Dodon, liderul neformal al PSRM, ar vrea să-și instaureze propriul regim, iar pentru asta ar avea nevoie de funcția de procuror general. Astfel, șeful statului chiar ar fi gata să rupă alianța cu PSRM – „ACUM”, pentru ca să aibă omul său în fruntea Procuraturii Generale.
„Dodon l-a băgat în spital pe Harunjen. Pe 3 iulie, la recepția Ambasadei SUA, Harunjen era bine sănătos, era chiar în spatele meu, la coada de la intrare. Dintr-odată, în mijlocul verii... la spital. Ministrul Sănătății nu vrea să-i facă o vizita și să constate că e fictivă internarea? Este evident că Dodon, în pixul căruia sta demiterea procurorului general, pentru a nu avea presiune din partea „ACUM” în acest sens, l-a trimis în spital pe Harunjen. Or, în perioada concediului de boală nimeni nu poate fi demis. Astfel, Dodon stă bine merci și se joacă, ilegal, cu puii de căprioară, la Condrița”, spune Chirtoacă.
Politicianul explică de ce Igor Dodon ar avea nevoie să tergiverseze demiterea lui Eduard Harunjen. „Pentru că este lungă lista de încălcări și se teme. Vrea să-și instaureze propriul regim, cum a făcut-o Plahotniuc. Astfel, am ajuns în același punct, ca si noi PL-ul cu PLDM și PD, când noi ceream procuror european, iar ei nu au vrut, din aceleași motive ca și Dodon azi.
Notați și țineți minte: Dodon rupe majoritatea, dar nu cedează procurorul general. El are multe de ascuns. Cel mult, poate merge la înlocuirea lui Harunjen, după obținerea asigurărilor și controlului în Consiliul Superior al Procurorilor, cu un altul, loial și obedient. ACUM trageți concluzii. Fără consolidarea forțelor unioniste și proeuropene, riscurile sunt mari”, a conchis Chirtoacă.
AUDIERI // Fenomenul de „FEMICID” ar putea fi reglementat juridic în R. Moldova, după uciderea tinerei de la Orhei: „Ana-Maria a murit doar pentru că era femeie”. 45 de femei din R. Moldova și-au pierdut viața în ultimii doi ani din cauza violenței
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova