Reacția băncii „Moldova Agroindbank”, după ce o sucursală a fost spartă de mai mulți hoți

Banca „Moldova Agroindbank” a venit cu o reacție după ce o sucursală a fost jefuită.

Foto: maib

„La una din sucursalele BC "Moldova Agroindbank" S.A. în noaptea de 6 iulie a avut loc o efracţie. Persoane necunoscute au pătruns în incinta acesteia, deconectând sucursala de la reţeaua electrică, distrugând sistemul de alarmă şi deteriorând o parte din camerele video. Banca a sesizat imediat organele de anchetă, care au întreprins toate măsurile operative de rigoare în vederea iniţierii procesului de investigare şi identificare a infractorilor. Daunele suportate urmează a fi evaluate”, se arată în comunicat.

UNIMEDIA amintește că din camera de păstrare a băncii, unde mai mulți beneficiari își păstrau bunuri de preț, acte și bani, au dispărut mai multe boxe.

Jaful a avut loc în jurul orei 04.00 dimineața, însă cazul a fost depistat abia pe la ora 09.00 de către lucrătorii băncii. Au fost furate boxele în întregime din camera de păstrare. „Au spart acea cameră de păstrare, au scos ghișeele, au avut tehnică, au fost bine pregătiți. Nu a lucrat niciun semnal, nicio alarmă, absolut nimic. Nimeni pe drum n-a observat, nimeni nimic n-a văzut”.


Pub