/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Poliția, despre jaful de la Agroindbank: Nu au fost luate toate măsurile de securitate necesare

missing
07 iulie 2019, ora 19:52

La filiala jefuită a băncii Moldova Agroindbank nu au fost luate toate măsurile de securitate necesare în vederea prevenirii unor asemenea fapte, iar acest lucru relevă absența totală a unei preocupări din partea entității comerciale, dar și a instituțiilor responsabile pentru implementarea standardelor de siguranță în sistemul financiar-bancar. Este concluzia Poliției după investigarea cazului.

„În acest sens, ne vom adresa instituțiilor abilitate ale statului în vederea înăspririi urgente a cadrului normativ cu privire la sistemele de securitate utilizate de băncile comerciale din Republica Moldova, inclusiv pentru a evita repetarea unor fapte similare”, scrie într-un comunicat de presă al instituției.

De asemenea, Poliția menționează că persoane necunoscute au sustras din 84 de casete individuale mijloace financiare, bunuri materiale, bijuterii și acte, după care au părăsit locul faptei.

Polițiștii a stabilit că infractorii au pătruns în bancă după ce au tăiat gratiile de la geam și după ce au stricat lacătul de la camera special amenajată.

„Până la moment s-au adresat 31 de persoane care au avut de suferit în acest caz, fiind stabilit un prejudiciu material în sumă  totală de 29.431.840 lei”, se spune într-un comunicat de presă al instituției.

Din primele cercetări efectuate rezultă că fapta a fost plănuită cu mult timp înainte de comiterea acesteia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram